Sunt nostalgic de cand ma stiu, dar parca de Sarbatori ma apuca si mai tare.
Am chef (si acum timp) mai mult ca oricand sa recuperez povesti si emotii. Iar fotbalul mi le-a dat pe unele dintre cele mai placute. La 4:36 noaptea (sau dimineata, decideti voi), de Boboteaza, o sa va spun ceva despre Olimpia Comarnic.
In fotbal, totul e despre pasiune. Iar Oamenii pe care i-am gasit la Comarnic merita sa aiba un partid al lor, ca sa am si eu cu cine sa votez fara sa am constiinta patata. 🙂
In 2019, cand m-am apucat sa fac planuri pentru “Football in Heaven” 4, Comarnicul a fost unul dintre pilonii pe care mi i-am stabilit in program. Vazusem multe dintre lucrurile pe care baietii de acolo reuseau sa le faca la meciuri. Ligile de amatori din Prahova sunt, probabil, printre cele mai tari la nivel national. De exemplu, Olimpia, atunci in Liga a 7-a, ar fi putut sa intre lejer pe un loc de playoff de L4 la Bucuresti. Dincolo de calitatea din teren, la fotbalul mic e vorba mult mai mult decat oriunde in alta parte despre inima. Iar baietii (si fetele) care sustin echipa sunt clasa mondiala pe partea asta.
Habar n-am de unde sa incep.
O s-o fac, totusi, prin a va spune ca sunt pro pyro. Ador spectacolele astea (desigur, in limita in care ele raman doar spectacol, fara ca cineva sa aiba de suferit). Imi place la nebunie sa merg la un meci si ca sa am ce sa vad in tribune. Imi plac ironiile dintre suporterii adversi, baieteala asta cu care am crescut pe stadioane. Nu violenta, eu sunt pe prietenie si ii apreciez enorm pe cei care simt tot pe-acolo.
Cred mult in comunitatile locale, dar nu in alea bazate pe echipe care sunt doar tractoare cu voturi o data la 4 ani. Si cred ca oamenii care fac fotbal in ligile inferioare sunt eroii acestui joc in Romania.
Nu altii, ei sunt. Ei, aia care se bucura ca sunt luati in brate dupa goluri sau cate-o pasa mai fancy, aia cu burtica sau chelie, cu par alb sau genunchii bandajati. Aia batrani, care joaca doar pentru ca erau buni candva dar nimeni n-are curajul sa le spuna ca e mai bine sa treaca in tribuna. Sau aia foarte tineri, despre care oamenii din sat cred ca o sa se aleaga macar vreun Man sau Florinel, ceva, dar de care uita toata lumea dupa ce pleaca la oras dupa vreun loc de munca, o scoala sau o fata. Inima tine fotbalul mic in viata. Inima din teren, care bate pe goluri date si luate. Inima unui antrenor care tipa, rade sau plange, mandru in sine ca e si el o farama din aia marii, ca i-a ales el pe baieti, ca joaca asa cum el hotaraste. Inima unui nene care se ocupa de gratarul de dupa, de sucul si de berea rece pentru jucatori.
Dar, si mai importanta e inima din tribuna. N-o sa vezi fotbal local facut pentru nimeni. Nu unul care sa treaca in timp. Meciul din weekend are in sate si in orasele mici bucatica lui de religie.
Cand am vazut prima data ce se intampla la Comarnic, am fost socat. Suporterii facusera o coregrafie de ziua nationala a Romaniei, prin 2017. Si arata fantastic! La fel cum incerc sa fac cu toate povestile si cu oamenii care simt ca merita o scena, m-am chinuit sa raspandesc in cat mai multe locuri coregrafia pe care am vazut-o la ei. Nu pot decat sa ma bucur maxim ca la “Football in Heaven” am putut sa duc autocarul cu aproape 60 de nebuni dintr-o gramada de tari sa-i vada pe prietenii de la Comarnic.
Sunt oameni pe care nu-i cunosti, dar pe care-i stii, de fapt, de-o viata. Eu asa am simtit din primele secunde. Pentru ca indiferent unde am crescut ca suporteri, am facut-o la fel, cu o pasiune fantastica pentru jocul asta minunat, iar asta se simte fara introducere. De asta exista ‘Football in Heaven’, de asta tineri si batrani care n-au stiut vreodata unii de altii, ambasadori si postasi, ingineri si milionari, pensionari si profesori, studenti si bodyguarzi vin in Romania sa-i cunoasca pe cei care le seamana.
De gratarul ca pentru o nunta de dupa derby-ul cu Varnita n-o sa va zic, dar o sa va povestesc ceva despre coregrafia de pe ‘Friends Arena’. 🙂 Aia a fost surpriza maxima a excursiei si i-a lasat masca pe englezi, norvegieni si pe restul popoarelor adunate la FIH. “This is Heaven” a fost mesajul prin care s-a incheiat, prin fum alb, albastru si multa, multa bucurie excursia din 2019.
Britanicii au fost atat de impresionati, incat m-au intrebat daca nu am putea organiza un amical intre Olimpia si FC United of Manchester, echipa creata de suporterii lui Manchester United dupa ce familia Glazer a preluat clubul de pe Old Trafford. Existau sanse ca meciul sa se fi jucat la Comarnic, dar a venit pandemia si entuziasmul s-a potolit.
Desi n-au voie in tribune de aproape un an, fanii de la Comarnic sunt la fel de tari ca-ntotdeauna. Si le mai arde sa faca si cadouri de Craciun, asa ca m-am trezit cu inca o surpriza maxima, dupa coregrafia care m-a facut sa plang. Port cu mandrie absoluta masca si esarfa cu sigla Olimpiei prin oras. Daca vedeti un grasun inalt cu o masca neagra ‘tatuata’ frumos cu doi lei, sa stiti ca eu sunt. 🙂
Si urmariti-i + respectati-i pe baietii de la Comarnic. Pentru ca merita din plin. 🙂