Cum l-am cunoscut pe prietenul meu Roy Hodgson, cum am asteptat amandoi dupa Tom Cruise si ce meci gigantic am vazut eu pe mila lui Costel Pantilimon

- Advertisement -

Intr-un moment de inspiratie maxima, in tinerete, am hotarat sa-mi investesc toate economiile intr-o excursie pe an in Anglia.

De ce in Anglia? Ca sa ma duc la meciuri. Ce insemna economii? Vreo 300 de euro pe an, sa zicem, cam atat reuseam sa strang. Am visat intotdeauna sa vad fotbal in Anglia, asa ca aparitia low-cost-urilor cu zboruri multe din Bucuresti m-a ajutat fantastic. Cum eram fan Leeds, am zis sa leg excursia de un meci in zona. Zbor spre Luton, iau autobuz de-o lira, mega aglomerat, spre Londra, acolo merg cat nu reusesc intr-o luna acasa, vizitez tot ce e pe lista (gratis), apoi o tai spre Leeds cu alt autobuz ieftin. Am reusit sa fac planul in 2011 si in 2012. Acum va zic istoria lu’ 2012.

- Advertisement -

In Leeds, m-a asteptat in fiecare an Bogdan, un prieten pe care mi l-am facut pe mIRC prin liceu. Ne-am nimerit amandoi pe un canal al fanilor lui Leeds unde se discutau meciurile ascultate pe un post de radio pirat. Eram in perioada in care ma obseda pur si simplu tot ce tinea de fotbal, ascultam tot felul de radiouri si meciuri clandestine, consumam absolut tot ce putea fi consumat.

Mi-a placut Leeds din anii ’90 si am ales sa ‘semnez’ cu ei, putin cate putin, pe partea emotionala. Cand Bogdan a plecat din Bacau, unde locuia, ca sa se mute in Leeds tocmai pentru a deveni suporter cu abonament si ritual de mers la meciuri, am zis ca e zeu si respectul meu pentru el se dusese in sus cu viteza lui Alphonso Davies.

- Advertisement -

Daca nu va plictiseste, trebuie sa stiti despre mine ca am o mare calitate. Cand ma entuziasmeaza ceva la modul sincer, reusesc sa vorbesc cu atat de multa pasiune incat zici ca fac promisiuni electorale. Cred ca asa am facut si cu mersul meu anual in Anglia, fantastica traditie care a durat 2 (DOI) ani.

Sora Greta, care lucra cu mine la Sport.ro, a zis ca vrea si ea in ultraserie, ca si-asa avem weekend liber amandoi. Eu stabilisem cu brigada impresionanta din Leeds, aia formata din Bogdan (si atat), sa ma duc la meciul din deplasare cu Derby County. Daca tot imi dadusem bonus de doua zile fata de 2011, cand am stat fix 48 de ore, am zis sa ma mai uit putin pe programul meciurilor.

N-a trebuit sa caut cine stie cat. In acelasi weekend, duminica, se juca City cu United. City cu United! Distanta dintre Leeds si Manchester e ceva neglijabil. Eu eram in Leeds, City-United era practic la o calcatura mai serioasa distanta cu o talpa de 45. Da’ cum intram la meci? Asta e intrebarea.

Desigur, apelam la mila cuiva, ca bilete e exclus sa gasesti. In plus, suntem romani, deci gratis se poate? Acreditari? Da, mai bine incerci sa petreci o zi cu Trump la Casa Alba, acum, pe finalul mandatului, decat sa te duci tu ca roman de la un site / ziar / TV nedetinator de drepturi sa te acreditezi la City – United. Si mila cui puteam sa o imploram? Doamne-ajuta! Costel Pantilimon! Panti era in lotul lui City in 2012, rezerva a lui Joe Hart. Noi romani, el roman. CE PUTEA sa nu mearga in relatia asta?!

Pe Pantilimon il cunoscusem cu multi ani inainte, tot cand eram in liceu, prin 2005. Adica stati sa vedeti cum. Era o zi inghetata de iarna. Cetatea Suceava juca un amical cu Aerostar Bacau pe terenul de langa scoala unde preda mama mea. Teren… Era o tarla care, inghetata, ziceai ca e gazonul de pe Emirates cand are un metru de zapada pe el. Acolo isi mai ducea tata cele doua vaci sa pasca vara. Aveam una rosie si una neagra, iar despre asta ultima toata familia credea ca e Holstein, Champions League-ul pe partea de bovine, cum ar veni. Ne-am bazat pe detaliul ca avea un pic de alb si mult negru, exact ca vitele smechere din reclame. N-a fost sa fie.

Groapa asta unde se juca era chiar ditamai groapa – nu avea tribune, ci doar o sapatura uriasa ca marturie a ideii ca acolo urma sa se construiasca un teren de fotbal. Eu stateam pe un deal, eram inghetat beton. Ma uitam si vedeam niste baieti agitandu-se, speriati sa nu dea mingea in padure. Care s-ar fi dus dupa ea, nu s-ar mai fi intors pana la masa de pranz, asta 100%. In poarta la Aerostar era Pantilimon, pe “banca” un oarecare legendar Costel Campeanu. Am pus banca intre ghilimele, pentru ca ea nu exista fizic, era doar o inchipuire la baza gropii, unde incepea sapatura.

Vazusem la stiri un material cu pustiul inalt de la Aerostar pe care pusese ochii Inter. Era Costel si am vrut neaparat sa-l vad live. La finalul meciului, m-am dus aproape de zona in care se catarau fotbalistii pe gheata ca niste alpinisti in drum spre un varf din Himalaya. Credeam tot ce vedeam la stiri, asa ca eram sigur ca baiatul asta e o viitoare supervedeta. L-am vazut, am plecat, a plecat si el spre casa, la Bacau, blestemandu-si, probabil, la fel ca toti ceilalti, jumatatea de zi petrecuta intr-o adancitura de la marginea padurii, la Suceava.

Nu mai conteaza, important e ca in mintea mea relatia era creata. I-am dat mesaj lui Costel de cateva ori, mi-a raspuns greu, dar a fost superbaiat si a zis ca ne ajuta. I-am spus ca platim biletele, doar sa ni le lase la casa. Nu a confirmat, nu a infirmat. Ne gandeam ca daca tot ajungem, facem si un interviu istoric cu el, aveam tot felul de idei, dar ne-a refuzat. Ne-am propus sa-i facem un cadou inteligent, in eventualitatea ca ne intalnim, pana la urma. Daca nu, il lasam in locul de unde luam biletele.

Am umblat o zi prin Bucuresti, cautand ceva de impact. Pana la urma, am gasit niste bancnote vechi si i le-am cumparat. Habar n-am care a fost logica gestului, cert e ca atunci mi s-a parut putin genial sa fac asta, la fel si Gretei. Cred ca aveam o poveste bine sustinuta in spate pentru hartiile alea, dar am uitat-o. Fraier eu.

Greta, Bogdan si cu mine. Am cerut 3 bilete. Ca daca tot mergem, sa fim toti. Romani adevarati, unitate, fraternitate. La ultimele mesaje pe care i le-am trimis, Panti nu mi-a mai zis nici da, nici nu. Nici nu era atunci cu whatsapp, aveam un telefon cu o tehnologie ca pentru o cratita, nu stiam nici daca au ajuns mesajele mele la el sau nu, nimic. Eram cu mari dubii si emotii cand am ajuns la stadion.

Am facut-o din timp, cu multe ore inaintea meciului, probabil vreo 4. M-am dus la front desk-ul de la Etihad, ma gandeam ca acolo ni le lasa, daca ni le lasa. Am fost putin istet, nu pot sa neg. Casele de bilete erau toate inchise, in mod firesc. Sold out.

Stewarzii ma lasa sa intru, la birou e o doamna cu accent clasic, imi zambeste fals si ma intreaba ce vreau. Ii povestesc speta, scoate un teanc urias cu plicuri. “Cum te cheama?” Verifica. Nimic. Se mai uita o data. Pantilimon. Rosu. Emi. Nimic. Zero. Adio, incearca mai incolo.

Stiti momentul ala in care simti ca poti trece cu capul prin zid? In situatia aia ma aflam eu. Cum, ba, sa ne luam megateapa? Cum? Imposibil. Mai era totusi o sansa. Sa il ambuscam pe Costel cand ajunge echipa la stadion.

In urmatoarele doua ore, m-am imprietenit cu stewardul de la intrarea oficiala. Tipul era de culoare, inalt cam cat mine si extrem de prietenos. Parea ca-i e sincer in compasiunea fata de noi. Mi-a povestit ca nu e tocmai fan City, ca fratele lui joaca la United, in academie, mi-a mai zis unele despre viata din oras, intr-o conversatie de cunoscuti care nu s-au vazut de ceva vreme. Capul mi se intorsese din zid, credeam ca facem noi cumva pana la urma, optimismul mi imi venise la loc. Venirea jucatorilor pentru meci era marea speranta a momentului. Nu stabilisem absolut nimic, la telefon Panti nu mi-a raspuns niciodata. Nu ma stia, nu-mi cunostea vocea, nimic. Cand echipa a coborat din autocar, m-am apucat sa-l strig pe fratele nostru din Bacau. Nu m-a auzit. Mi-a fost rusine sa mai insist. Ce era sa zic: “Bileteleee, baaaa, Costele! Bileteleeee?! Emi, ba! SMS-uri, mai stii?” No, n-am facut asta.

Va dati seama, capul izbit de zid partea a doua. Mai erau o ora pana la meci. Gardurile din fata intrarii jucatorilor fusesera stranse, oamenii au inceput din nou sa alerge pe la magazine, pe la mancatorii, sa-si faca poze. Aveau bilete. BILETE! Ceea ce noi… cacat. Nimic. Ultimii fraieri. Aia e, macar am incercat sa vedem si noi City cu United, ba. Discursul meu deja devenise penibil. De la “mama, suntem tari rau ca mergem la City – United” ajunseseram niste romani jenanti in fata tribunei principale de pe Etihad care incercau sa vanda o poveste greu de crezut. Si daca-i aratam SMS-urile de la Pantilimon stewardului… eram ca Borat in centrul New York-ului.

50 de minute pana la startul meciului. Zic: hai, ma, sa mai fac o incercare. Poate le-a lasat Costel acum la receptie. Il mai rog pe baiatul de la intrare, imi da voie sa trec. Intru, era alta doamna la plocoane. O iau de la capat cu povestea: “Stiti, Pantilimon, bilete…”. Scoate teancul cu gratuitati si incepe sa verifice, dupa ce ma pune sa-mi scriu numele cu pixul pe o foaie. Se uita cand la scris, cand la plicuri. Eu, pisat tot, vad toate miscarile ei in slow motion. Ia plicul, lasa plicul, ia plicul, lasa plicul. Se opreste, mai da plicuri in stanga si in dreapta, apoi se apuca iar de cautat. Pana se opreste o data mai serios. Verifica de vreo 3 ori. Apoi imi intinde plicul. Imi venea sa plang. Dati-mi capul inapoi din ZID!

Deschid, sunt 3 bilete. Toate 3. Intram toti la meci! Doamne, sa fie sanatos Pantilimon si toata familia lui pe vecie. Dar asta nu e toata povestea, nu, nu.

Cand ma bucuram eu cu tot rasul pe care l-am putut avea vreodata pe fatza si dadeam sa ies sa arunc vestea buna catre brigada, un om de la paza imi pune bariera ca la MMA. “Stati asa, vine un smecher si trebuie sa asteptati aici cateva minute”. Ce mai conta? Aveam biletele, puteam sa vad parada in liniste. Pe langa mine treceau tot felul de fosti jucatori si oficiali de la United si City, plus bogatanii de la ‘oficiala’. Good company. La un moment dat, apare si Roy Hodgson sa-si primeasca plicul. La el n-a durat decat 3 secunde. Am zis: “A, probabil domnu’ Roy era smecherul. Hai sa ies”. Pac, din nou bariera la piept. De data asta, o primeste si Roy, saracul. Am stat cu antrenorul de atunci al nationalei Angliei, unul langa altul, asteptand sa apara, in sfarsit, ZEUS. Eram amandoi in fata unui brat ferm al unuia platit sa fie zid. Hai, c****, cine e, Regina?

Pe-aproape. De parca umbla cu o aura scientologica dupa el, usile se deschid si apare TOM CRUISE. “Hello, hello!” Saluta si urca in viteza. Era in Anglia sa-si promoveze un film nou si-a zis sa bage si el o gratuitate la City – United. Altul care umbla dupa bilete moca, nu eram doar noi, saracii din Romania care plimbau o plasa prin fata stadionului si ziceau ca au tichete cadou lasate de Pantilimon.

Gata, s-a terminat cu criza de securitate. Bratul agentului din fatza mea coboara, Roy Hodgson urca in tribuna, eu plec afara. Unde fratii Greta si Bogdan erau bucurosi ca si-au facut amintiri cu Tom. Cruise a fost atat de baiat bun, incat s-a uitat la prima poza cu Greta si a intrebat-o daca nu mai vrea una, ca poate in prima n-a iesit bine. Ea, nu el. Tare, nu?

Ce mai putea fi epic pentru ziua aia? A, probabil meciul. 0-2, apoi 2-2 pana in prelungiri. In ultimele secunde, bate Van Persie o minunatie, tin minte ca a fost si putin deviata mingea, 2-3. O minune, ceva Dumnezeiesc pentru un copil de 25 de ani care a trait un an intreg in cateva ore. Tot atunci si-a cheltuit si banii, dar chiar mai conteaza asta?

Nu stiu daca a mai ajuns vreodata cadoul meu la Pantilimon, nu mi-a mai raspuns la niciun mesaj, la niciun telefon. Relatia noastra s-a terminat brusc, asa cum a si inceput, in mintea mea, in acea zi inghetata de iarna la Suceava. 🙂 Daca, totusi, ajunge acest text la dumnealui vreodata, pot sa-i zic un multumesc cat tot sufletul meu, sa se simta ca e sincer.

Support my work with your donation!

ROSU EMANUEL-MARIAN
  • RON: RO19BTRLRONCRT0235247401
  • EUR: RO66BTRLEURCRT0235247401
  • GBP: RO24BTRLGBPCRT0235247401

Hai sa va vad!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citeste si

Fotbal: tot universul într-un ecran. Cum zboară orice dolofan la viteza lui Ronaldo și de ce mi-ar fi plăcut să am timp să fiu...

Acum fix 20 de ani, imediat după ce am terminat clasa a 8-a, mama mi-a cumpărat primul telefon fără fir. Adică mobil,...

EXCLUSIV: David Miculescu are oferta de peste 1 milion de euro din MLS si poate ajunge la Charlotte FC

Charlotte FC, care va debuta la sfarsitul lunii in Major League Soccer, a facut oferta de 1,15 milioane de euro catre UTA...

Rapid a incercat sa-l ia pe fostul dinamovist Mihai Popescu, dar negocierile au picat. Fundasul are deja doua oferte pentru vara

Mihai Popescu (28 de ani) a fost cedat la inceputul sezonului de Hearts la Hamilton Academical, in liga secunda scotiana.

Top citite

Stanciu merge la o echipa nou-promovata in China. Buget urias, clubul isi propune sa ia titlul din primul an

Nicolae Stanciu o paraseste pe Slavia Praga dupa doi ani si jumatate. In ultimele zile s-a scris ca mijlocasul...

Get in Touch

Ultimele articole

Fotbal: tot universul într-un ecran. Cum zboară orice dolofan la viteza lui Ronaldo și de ce mi-ar fi plăcut să am timp să fiu...

Acum fix 20 de ani, imediat după ce am terminat clasa a 8-a, mama mi-a cumpărat primul telefon fără fir. Adică mobil,...

EXCLUSIV: David Miculescu are oferta de peste 1 milion de euro din MLS si poate ajunge la Charlotte FC

Charlotte FC, care va debuta la sfarsitul lunii in Major League Soccer, a facut oferta de 1,15 milioane de euro catre UTA...

Rapid a incercat sa-l ia pe fostul dinamovist Mihai Popescu, dar negocierile au picat. Fundasul are deja doua oferte pentru vara

Mihai Popescu (28 de ani) a fost cedat la inceputul sezonului de Hearts la Hamilton Academical, in liga secunda scotiana.

EXCLUSIV: Puscas pleaca de la Reading dupa 2 ani si jumatate. Va juca in Serie B, la Pisa. Toate detaliile transferului

George Puscas, 25 de ani, va merge din nou in Italia, unde a mai jucat pentru Inter, Bari, Benevento, Novara si Palermo.

Stanciu merge la o echipa nou-promovata in China. Buget urias, clubul isi propune sa ia titlul din primul an

Nicolae Stanciu o paraseste pe Slavia Praga dupa doi ani si jumatate. In ultimele zile s-a scris ca mijlocasul...