Laszlo Boloni a aruncat la gunoi dosarul “nationala” si a spus partea lui de adevar la o zi dupa ce Edi Iordanescu a fost numit selectioner.
Intr-o conferinta de presa pe care ati vazut-o deja peste tot, Boloni si-a zis nemultumirile, a confirmat acordul de principiu cu FRF (despre care am scris in exclusivitate acum cateva saptamani), dar si ca totul a picat la clauze. Si ne-a explicat cum e Romania casa lui in lumina finalului de cariera. Desigur, a neglijat vorbele trecutului, care-l apropiau mai mult de tricolorul pe orizontala al Ungariei decat de asta al nostru. Dar, mare jucator, antrenor important, sa nu ne mai prostim cu chestii etnice, no?
Negocierile dintre Boloni si FRF NU au picat din cauza banilor. Niciuna dintre parti nu sustine asta, desi Laszlo si-ar fi scuipat in san in ideea ca niste mii in plus pe luna nu-i veneau rau.
Schimbul de drafturi inainte si inapoi s-a facut pe obiective si pe timp.
FRF i-a propus asa: contract automat valid si dupa Nations League daca Romania termina prima in grupa ei. In cazul clasarii pe locurile 2-3, Comisia Tehnica i-ar fi decis viitorul. Pozitia a 4-a insemna despartirea.
Boloni n-a fost de acord sub nicio forma cu varianta asta.
Federatia a revenit apoi si i-a mai dat una. “Ramai sigur daca termini pe 1 sau 2. Daca prinzi locul 3, intri la vot in Comisia Tehnica. Locul 4 – ciao”.
Lui Laszlo nu i-a placut nici asta, asa ca a venit el cu una: “Stau pana se termina Nations League, semnam un contract pana la finalul campaniei. Apoi, reluam negocierile de la 0”.
O astfel de varianta ar fi expus nationala unui risc pe care nu a dorit nimeni sa si-l asume. Laszlo, care a mai disparut o data in misiune cand a fost vorba de Romania, e periculos cand vine vorba sa jure cu mana pe teancul de valuta. Si asta n-ar fi fost tot. Sa presupunem ca le ravaseam pe Bosnia, Finlanda si Muntenegru si ca terminam primii in grupa de Nations. Pai, de la dimensiunea adaosului de brand personal si profitand de micul tsunami de isterie creat in jurul performantei ar mai fi acceptat Laszlo sa ramana pe aceiasi bani? Nu, clar nu.
Si sa vezi atunci atacuri cu spurcaciune la FRF, Burleanu, Stoichita, Comisia Tehnica, oamenii de la intretinere, comisia de apa calda si toti ceilalti angajati ai Federatiei. “Pfa, nu i-ati dat banii astuia care a facut performanta, rusine, balega, COVID” etc.
Ii stiti, ii tot auzim de vreo 8 ani incoace pe acelasi repertoriu pe atacatorii “puterii” din fotbal. La un calcul simplu, Federatia si-a dat seama ca nu are cum sa mearga mai departe pe o idee cum e cea sustinuta de Boloni, asa ca toate discutiile s-au oprit.
A, am uitat sa va spun ca Loti, in cazul in care ar fi fost votat cu ‘Nu’ in Comisia Tehnica la o eventuala clasare proasta in Nations League, ar fi vrut plata integrala a unei eventuale clauze de reziliere. Conditie care, de asemenea, nu i-a fost primita.
Romania lui Edi debuteaza in meciurile oficiale abia in iunie, cand se joaca Nations. Pana atunci, Iordanescu are doua amicale, cu Grecia (25 martie) si Israel (29 martie).
Pentru Boloni (68 de ani), urmeaza, probabil, o noua provocare in fotbalul de club.