L’Equipe anunță că Nantes îl vrea pe Cicâldău

- Advertisement -

Galatasaray e ocupată să negocieze pentru Icardi și lucrează la ieșiri pentru a nu goli de tot conturile. Una dintre plecările certe: Cicâldău, românul adus în urmă cu un an de la CSU Craiova și pe care s-au plătit peste 6 milioane de euro.

După variantele anunțate și neconcretizate în Serie B, Alex primește o veste excelentă din mercato. L’Equipe scrie aici că Nantes e interesată să închidă transferul său în următoarele zile. Francezii nu scriu dacă e vorba despre un împrumut sau despre cedarea definitivă a mijlocașului.

- Advertisement -

Cicâldău, 25 de ani, a prins 43 de meciuri în toate competițiile sezonul trecut în tricoul lui Galatasaray. A marcat de 5 ori și a pasat decisiv pentru alte 4.

Nantes a terminat pe 9 în Ligue 1, dar va juca în Europa League datorită Cupei câștigate în fața lui Nice pe 7 mai (1-0). Clubul e deținut de Waldemar Kita, unul dintre cei mai zăpăciți sefi din fotbalul european. Kita e recunoscut pentru implicarea peste limită în viața echipei și pentru deciziile deseori greu explicabile pe care le ia. Polonezul în vârstă de 69 de ani a mai fost proprietarul lui Lausanne-Sport între 1998 si 2001. Pe Nantes a cumpărat-o cu 10 milioane de euro în 2007. În prezent, clubul e disponibil pentru vânzare.

- Advertisement -

Kita are afaceri în mai multe domenii, inclusiv în cel medical. De exemplu, are o clinică unde clienții își pot ajusta dimensiunile din pantaloni. France Football a scris că unui star din Ligue 1 i s-a propus de către Kita inclusiv o operație de “mărire”, bonus pe lângă salariu. 🙂

Support my work with your donation!

ROSU EMANUEL-MARIAN
  • RON: RO19BTRLRONCRT0235247401
  • EUR: RO66BTRLEURCRT0235247401
  • GBP: RO24BTRLGBPCRT0235247401

Hai sa va vad!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citeste si

Exclusiv: Costel Pantilimon e (iar) in discutii avansate pentru a deveni presedinte la Poli Timisoara

Fostul portar al nationalei, Costel Pantilimon, a renuntat la cariera de jucator profesionist cu mai bine de un an in urma, cand...

EXCLUSIV: Hermannstadt vrea 1 milion pe Paraschiv, Beer Sheva negociaza acum pentru un alt jucator din Liga 1

Hapoel Beer Sheva l-a luat pe Paun de la CFR si a fost aproape de inca o lovitura in Liga 1. A...

EXCLUSIV: Cătălin Cîrjan, în lotul lui Arsenal pentru meciul cu Zurich din Europa League

Cătălin Cîrjan a primit o veste excelentă după ce a luat parte la antrenamentele echipei mari a lui Arsenal în ultimele zile....

Top citite

Cum va arata Champions League din 2024? UEFA vrea sa renunte definitiv la faza grupelor si sa treaca la 36 de echipe

La finalul sezonului 2023-2024 din Champions League expira actualul contract pentru drepturi TV si sponsorizare. Mai multe cluburi pun presiune ca formatul...

Get in Touch

Ultimele articole

Exclusiv: Costel Pantilimon e (iar) in discutii avansate pentru a deveni presedinte la Poli Timisoara

Fostul portar al nationalei, Costel Pantilimon, a renuntat la cariera de jucator profesionist cu mai bine de un an in urma, cand...

EXCLUSIV: Hermannstadt vrea 1 milion pe Paraschiv, Beer Sheva negociaza acum pentru un alt jucator din Liga 1

Hapoel Beer Sheva l-a luat pe Paun de la CFR si a fost aproape de inca o lovitura in Liga 1. A...

EXCLUSIV: Cătălin Cîrjan, în lotul lui Arsenal pentru meciul cu Zurich din Europa League

Cătălin Cîrjan a primit o veste excelentă după ce a luat parte la antrenamentele echipei mari a lui Arsenal în ultimele zile....

EXCLUSIV: CFR Cluj a încercat să ia un jucător de la Arsenal

1 Septembrie, câteva minute mai târziu... 🙂 Arsenal l-a împrumutat un sezon pe Akinola în Liga a 5-a, la...

EXCLUSIV: Suferința lui Risto. Fundașul forțează și joacă pentru FCSB în ciuda problemelor pe care le are la genunchi

Risto Radunovic are genunchiul inflamat și suportă dureri mari după fiecare efort pe care îl face, dar a decis să joace pentru...