Cine sunt?

Spuneti-mi Emi (nu EMIL, PLS! EMI, da?) 🙂

Nebunia dupa fotbal am primit-o in urlete de bucurie, intr-o noapte in care mama si tata veneau in viteza de la o nunta ca sa prinda la TV Romania – Columbia. Era Mondialul din 1994 si eu aveam 6 ani. M-am trezit in mijlocul noptii, speriat de tipetele lu’ Ghita (asa-l cheama pe tata) de la goluri. Si de acolo n-am mai putut sa fiu oprit. 🙂 Pana la finalul Campionatului Mondial, devenisem atat de obsedat de Romania si de noua mea descoperire, incat dupa ce am fost eliminati de Suedia am cazut la pat, bolnav, o saptamana. Fara gluma.

Inainte, tata se chinuia cu mine si meciurile. Imi explica de mingea care trebuia sa ajunga in ‘plasa’ si toata alea. Eu, prostut rau, ma uitam dupa o ‘punga’ atarnata pe undeva, asta era singura ‘plasa’ pe care puteam s-o concep. Cum nu parea sa ma prind care-i treaba, tata m-a lasat in pace. Dar dupa ’94, le-am inteles brusc pe toate, ca si cum viata se triplase in fata mea si ajunsesem sa-i descopar marile bucurii.

Bucuria si agitatia de la meciul contra Columbiei m-au urmarit de atunci.

Am incercat si eu sa joc fotbal, dar n-am fost niciodata bun. Asta e o exagerare, in sensul ca eram chiar praf, praf. Asa ca am inceput sa fiu incantat de alte lucruri care se intamplau in jurul lui. De Bucovina Suceava, apoi de Foresta, de albumele Panini, de jocurile cu nasturi pe care mi le comentam singur, de tot felul de carti, reviste si foi de meci scrise cu pixul, de casetele galbene cu jocuri chinezesti pe televizor, de FIFA si alfabetul degetelor – ‘w’, ‘a’, ‘s’, ‘d’ – pe care-l visam si noaptea. Obsesia e obsesie si trebuie tratata ca atare. Multe mii de meciuri mai tarziu si ani mai incolo, a fost clar ca am o singura pasiune si un singur lucru la care as putea ajunge sa ma pricep. Asa ca am inceput sa scriu despre fotbal.

Facultatea mi-am ales-o la intamplare, am vrut doar sa fiu la Bucuresti ca sa merg la meciuri.

In 2007, m-am angajat la Gazeta Sporturilor, unde am stat 3 ani, iar din ianuarie 2011 m-am transferat pe-o ciorba (normal, cum altfel sa cuceresti un gras daca nu cu mancare?!?) la PRO TV. Adica la Sport.ro, ca sa nu supradimensionam lucrurile.

Am dat din degete si prin alte parti, ca nu mi-a placut niciodata sa stau degeaba. 🙂

Sunt corespondentul in Romania al World Soccer, scriu pentru Four Four Two din Anglia, Josimar din Norvegia si 11Freunde din Germania – asta pe partea de reviste, ca ador sa pun mana pe printuri consistente si sa le intorc pe toate partile. 🙂 La ziare, ma gasiti in Guardian si New York Times, pentru ambele am scris sau am colaborat la materiale despre fotbalul din Romania. Din 2011, votez cu doua maini pentru ‘Balonul de Aur’, unde reprezint Romania la cel mai important trofeu individual acordat in fotbalul mondial. Am mai avut colaborari sau am colaborari, tot pe-o ciorba :), si cu alte publicatii din lumea minunata, dar nu vreau sa va plictisesc. Cateodata, dar nu foarte des, cand n-au pe cine sa cheme, mai apar si la emisiunile de analiza de la PRO X.

Din noiembrie 2019, sunt content manager la site-ul sport.ro, unde ma gasiti agitat ca-n noaptea meciului impotriva Columbiei din 1994 aproape in fiecare zi.

*** Orice preluare integrala sau partiala de continut de pe acest site -text, foto sau captura de ecran – va fi considerata o incalcare a drepturilor de autor si va fi tratata ca atare.