Cum i-am cunoscut pe Costi Mocanu, Felix Draghici si Catalin Tolontan (printre multi si valorosi altii)

- Advertisement -

Da, da, stiu, nu prea va intereseaza de mine si de experientele mele in afara contextului. Da’ poate iese ceva amuzant, asa ca tot o sa va povestesc.

Probabil ca multa lume se intreaba cum ajungi sa lucrezi in presa de sport din Romania. N-am un raspuns valabil cu valoare generala, dar o sa va spun o poveste. Pe a mea, ca alta nu am.

- Advertisement -

Titlul e clickbait, normal, ca sa dati click acolo, sa vreti sa aflati gossipuri despre boshi. De fapt, e despre mult mai multi oameni la fel de importanti si pe care-i pretuiesc in egala masura.

Incepem.

- Advertisement -

Eram in clasa a 10-a cand, intr-o noapte, m-am bagat in seama cu un tip pe mIRC (daca sunteti nascuti dupa 1993, asa, probabil ca habar n-aveti ce e ala. Daca sunteti nascuti inainte, o sa va curga o lacrima). Omul pusese o intrebare pe un canal si toti aia se apucasera s-o arda istet, fara sa-i dea un raspuns. Aici am intervenit eu, ala bun care i-a dat un mesaj privat in care cred ca i-am zis ce voia sa afle. Nu mai tin minte cum a decurs dialogul, ideea e ca am ajuns sa vorbim despre fotbal, ca alte subiecte nu erau. Ca baiat str8 pe mIRC, ce altceva? Era Stefan Beldie, atunci redactorul-sef al site-ului Gazetei Sporturilor.

Am tinut legatura cu el, cred ca pe mail si pe Yahoo Messenger, pentru ca mIRC-ul murise si fusese ingropat intre timp. RIP. Cand Gazeta si-a extins site-ul, in februarie sau martie 2007, eram inca in primul an de facultate, abia venit in Bucuresti. Beldie mi-a zis sa trec pe la sediul din Baneasa, ca cine stie… Stateam in Drumul Taberei, trebuia sa ma duc sa vad Gazeta undeva dupa pranz. Am plecat de acasa pe la 9, am ajuns cu doua ore si ceva mai devreme ca nu cumva sa-mi ratez visul, apoi am dat tarcoale cladirii. Ba in stanga, ba in dreapta. Ca prostu’, inconjuram cladirea gresita, asa ca a trebuit sa ma grabesc si sa transpir (asa e la grasuti) ca sa ajung la timp, undeva la cateva statii distanta. Am facut turul, am cunoscut departamentul obsedatelor de Lobont (da, exista unul), am vazut niste fetze mumificate care nici nu zambeau, nici nu erau triste. Eram gata sa fiu impresionat, asa ca am acceptat atitudinea de vagon de metrou si mi-am zis ca e ‘wow’ oricum. Chiar eram gata sa ma fascineze orice.

Apoi am plecat acasa. De unde am trimis cateva texte pe parcursul a cateva luni. Intrau pe bloGSPort, iar pentru mine batea inima ca-n ’94, dupa golurile Romaniei de la Mondial. Prin noiembrie, au mai facut ceva cu site-ul si mi-a mai dat Beldie un telefon, de data asta cica sa vin ca SE INTAMPLA. Am venit si venit am fost. Un mare multumesc pentru Stefan, omul care mi-a dat o sansa si pe care o sa-l iubesc toata viata pentru asta. A fost pasa de gol pe care n-am ratat-o

Pacat ca dupa o luna a plecat tradatoru’ si eu m-am vazut singur, antisocial si trist. Iar in luna cat a stat acolo cu mine a fost in concediu 3 saptamani, deci omu’ meu, pila mea, ploconul meu a fost remote si a trebuit sa ii analizez pe ceilalti si sa tac pe-acolo, pe scaunul meu. Sa mentionez ca la GSP scaunele erau de 5 stele, supercomode, nu se compara cu saraciile de la PRO TV. Cand stateai, te simteai asezat, nu gluma. Partea proasta e ca te invitau la somn si la tinut mana pe burta, dar despre asta putin mai tarziu.

Cred ca tot prin clasa a 10-a, cand mi-am dat seama ca nu imi place nimic altceva in afara de fotbal si ca nu ma pricep la nicio materie in mod special, am realizat eu ca asta cu jurnalismul sportiv ar fi calea. Inainte de liceu, voiam sa ma fac preot. Cand mi-am dat seama ce treaba complexa e de fapt acolo si ce fel de om bun trebuie sa fii, am zis ca nu merit nici sa ma gandesc la asta si am renuntat. Asa ca prin liceu, nopti si zile, stateam pe forumuri si site-uri pe care aveam fascinatia sa le descopar. Cel mai mult imi placeam decedatul TV Sport, unde ii bombardam cu mesaje pe toti baietii. Voiam sa vad care-i caracteru’ dintre ei, sa ma bag in seama cu toti. Cum ii vedeam eu? Ca pe niste mega somitati. “Ba, astia comenteaza MECIURI. MECIURI, iti dai seama?” Pe unii ii mai credeam si farieri, recunosc, dar pe majoritatea ii iubeam sincer. Consumam tot sportul, toate canalele, tot. Sute, mii, milioane de ore, orice meci, online si offline, descarcat de pe ODC sau vazut pe cablu. Tot, va zic.

Primul meu moment de glorie nationala a venit la “Turneul celor 4 trambuline”. Sorin Hobana, comentatorul de al sarituri cu schiurile, cerea mailuri si le mai si citea live din cand in cand. Cum eu credeam atunci despre mine ca sunt foarte istet, l-am intrebat de ce mai au saritorii echipe de club daca nu ‘joaca’ niciodata pentru ele? Haideti, recunoasteti, intrebarea nu e proasta. 🙂 Nu cred ca a stiut sa raspunda exact, dar a zis ca intrebarea vine de la “Emi cea rosie sau Emi cel rosu”. Emy the Red a fost multi ani mailul meu ofikial, care iata, acum, era cunoscut la nivel planetar. Nici nu mai conta ca e cea rosie, ca scufita.

Dupa ce TV Sport a fost preluat de PRO TV, Costi Mocanu a inceput sa fie hiperactiv pe forumul TV Sport. Deci seful statiei statea acolo cu niste copii si ii baga pe toti in seama, le raspundea, ii facea sa simta ca rahatul pe care-l mananca ei acolo e THE SHIT. Atunci nu-mi dadeam seama chiar bine de dimensiunea lucrurilor astora, adica imi imaginam ca oamenii care comenteaza meciuri stau si se documenteaza cu saptamanile si lunile inainte de evenimentele pe care urmeaza sa le prezinte oamenilor.

De fapt, meseria lor e despre mult, mult mai mult, iar luxul cu pregatirea ia din ce in ce mai putin timp. Nu pentru ca n-ar vrea, ci pentru ca au mii de alte lucruri pe cap. Printre miile astea de lucruri, Costi Mocanu intra si pe forum sa discute cu baietii si fetele care se uitau la programele postului. Acum mi se pare chiar mai impresionant decat mi s-a parut atunci. I-am trimis niste texte scrise de mine, mi-a dat feedback pe ele, imi raspundea de fiecare data. Nu ma cunostea, nu auzise de mine, nu eram ruda cu nimeni cunoscut, eram doar unu’ ‘lampard’ din Suceava cu mii de mesaje aruncate pe-acolo. Si cu toate astea se comporta cu mine ca si cum contam si nu trebuia sa ma piarda. A fost un shake de incredere care m-a facut sa sar mai sus decat Ronaldo cand e s-o dea cu capul. Mocanu chiar i-a forwardat niste texte lui Tolontan, iar Tolo mi-a zis sa vin la Gazeta. In realitate, textele mele erau cam penibile si nu inteleg cum de m-au bagat oamenii astia in seama. Cand am ajuns in Bucuresti, mi-a fost prea rusine sa ii scriu lu’ Tolontan si sa-i amintesc ‘stii, eu sunt ala de acum un an si jumatate. Mai pot sa vin acum?’

Am preferat calea mIRC. Dupa ce am ajuns la Gazeta, in noiembrie 2007, am facut-o ca sa raman. Primul mail dupa ce am semnat contractul i l-am trimis lui Costi Mocanu si i-am multumit pentru ca ma bagase in seama cu doi ani mai devreme. Desi peste 3 ani am ajuns la PRO TV, n-am mai vorbit niciodata cu el despre asta si nici nu am avut vreo legatura mai profunda decat salutul. Nici nu cred ca si-a dat seama ca eu eram ala cu stresul de pe forum, probabil era baiat bun cu toata lumea asa cum a fost cu mine.

La Gazeta, am avut noroc sa gasesc niste oameni extrem de simpatici si buni pe ceea ce faceau. In primele luni, am avut treaba cu Andrei Niculescu. Fiindca eram balast, oarecum, m-au trimis la ifotbal.ro, site-ul de fotbal international al Gazetei. Lucram 6 ore, parca, pentru 6 milioane de lei vechi. Niculescu s-a purtat excelent cu mine, iar cand ii vad fatza imi vine sa zambesc cu mare pofta si sa zic ‘Adebayor’. Pentru ca sunt “Emanuel”, sunt mare rau si atunci eram si destul de subtirel, asa ca se potrivea porecla. Un om bun si competent, de la care am invatat multe lucruri. In primele saptamani, dadeam printuri cu stirile pe care le faceam si i le pasam la finalul turei. Asteptam verdictul cu emotii si incercam sa retin ce-mi zice. Sper sa fi prins si aplicat cat mai mult dn ce mi-a spus.

Tot multe lucruri am invatat si de la Paul Muntenescu, un nasos super competent si simpatic, care mi-a devenit ulterior un prieten apropiat. Paul asta e un ciudat, dar ma bucur ca acum, la batranetile lui in care probabil cheleste (ca nu l-am mai vazut de ceva timp si n-am certitudini decat in privinta nasului), are o pozitie care sa-i rasplateasca valoarea. Asta e un fel de liliac, nu-i stie nimeni fatza, nici macar internetul, dar daca ii auziti numele, uitati-va dupa nas si bagati-va in seama cu el, ca e smecher, simpatic si va poate invata multe. Tot multe va poate arata si Marius Comper, primul om care a batut motoarele de cautare la viteza. Un tip mega inteligent, care traia cu 10 ani inaintea timpului sau, cel putin. Nu stiu cu cati s-o fi dus in fatza acum, dar nici nu vreau sa ma gandesc. E deprimant la un tip cu talente de bunicut pe tehnologie, asa cum sunt eu.

Deja simt ca textul asta e mai lung decat Shogunul si ca va plictiseste, dar daca tot m-am apucat sa-l scriu, nu-l las. Probabil ca va intrebati unde vine Tolo in poveste. Prima noastra intalnire face to face a fost minunata. In sensul ca era o iarna teribila, abia reusisem sa ajung din Drumul Taberei la Romana, unde se mutase Gazeta. Andrei Niculescu imi zisese sa ma intorc de la Suceava ‘dupa sarbatori’, asa ca eu am hotarat ca pe 3 ianuarie sunt acolo. Prima zi lucratoare a anului, primul muncitor. Ma angajasem de o luna si ceva si trebuia sa merg la munca, abia asteptam. O prinsesem pe asta cu ‘fara vacante la sport’ si eram ultraimplicat, aveam o misiune.

Mama, saraca, nu m-a lasat sa vin singur. Eram foarte apropiati, faza cu angajarea mea era eveniment mondial in clanul Rosu, asa ca a hotarat sa vina cu mine de pe 2 ianuarie, cu trenul, printre nametii pamantului, ca sa ingrijeasca de vedeta familiei.

Pe 3, am plecat de la 8 si ceva de-acasa, am impins vreo doua troleibuze, am fost putin erou, si intr-un final am ajuns in redactie. Care era goala, goala, goala. Nu stiam ca-s fraierul zilei, ca mai toata lumea nu putuse sa ajunga, numai eu venisem de la Suceava cu trenul de noapte ca sa fiu pe 3 cat mai devreme la serviciu. Asta inseamna sa-ti dai viata PĂ TEREN.

Biroul meu era pe aceeasi linie cu acvariul in care statea Tolontan. El venise. El si secretara. Probabil plictisit de absentele din lot, a zis sa ma bage in seama, sa vada ce-i de capul meu. Dar eu eram relaxat, cam cum e Alibec in fata unei shaorme, asa ca stateam c-o mana pe burta jumatate dezgolita si cu cealalta pe tastatura. Tolontan e mic, nu l-am adulmecat. Cand l-am simtit asezandu-se fix pe scaunul fix de langa burta mea pe jumatate dezgolita cu tot cu mana pe ea, m-am kkt pe mine. N-am mai putut sa zic nimic. Cred ca a vazut ca muncean, poate i-a si placut asta, asa ca a zis sa faca si omu’ o remarca. “Nu ar fi bine sa marchezi ziua si ora articolelor inainte de inceputul textelor”, m-a intrebat. Eu: “Da, da, sigur, cum sa nu?”. El: “E doar o sugestie, sa stii, doar sa te gandesti la asta, poate e mai util pentru oameni asa.” Eu n-am putut sa ies din abordarea de yesman in cele 30 de secunde pe care le-am primit. In tot acest timp, mana mea era inca pe burta pe jumatate dezgolita si acolo a ramas. N-am putut s-o misc. Si nici sa-i spun ca data si ora sunt deja vizibile, tre’ doar sa dai click sa intri in stire.

Probabil deceptionat de interactiune, Tolontan si-a facut drum inapoi in acvariu, iar eu mi-am ratat cu talent maxim sansa de a-l impresiona. Desigur, a plecat cu o parere si cu aia a ramas. 3 ani cat am stat acolo, cred ca am mai avut doua interactiuni. Una a fost cand mi-a incredintat o misiune extrem de importanta, chiar esentiala in viata redactiei si a tarii. M-a trimis la Carturesti sa-i cumpar cartea abia lansata a lui Mircea Geoana. Incepuse sa-l intereseze scrisul pe politic, si Geoana era in bataie cu Basescu la prezidentiale. M-a chemat in birou, mi-a zis ce am de facut. Am executat. Eram “ala care se duce dupa carte”. La fel de important ca agentul de la brigada ‘Pixuri Furate’, daca o exista una. Scenariul meu apocaliptic care spunea ca Tolo nu trecuse peste mana mea pe burta umatate dezgolita se vedea validat. Cred ca in mintea lui ala am ramas. Nu mai exista intoarcere de la asa ceva!

Sa va povestesc si a doua interactiune, daca tot sunt pe modul ‘dezvaluiri’. A fost telefonica. In sensul ca eu taceam si el a tipa cu pofta la mine ca nu bagasem nu-stiu-ce subliniere cum trebuie in blogul de JO de la Beijing, de care se ingrijea spre perfectiune. A sunat el din China sa tipe la mine, imaginati-va scena. Cred ca tipa la si 20 si eu primeam urletul pe la si 29, ce rahat sa mai raspund? Ma bucuram ca auzeam.

Pana la urma, eu, pisat pe mine, am avut nevoie de nasul inteligent al lui Paul ca sa rezolve situatia. Eram avertizat de zilele trecute ca o sa se sune pe la ora aia pentru tipatul desteptator. Mereu m-am crezut tratat cu delicatete de soarta si mi-am spus ca n-o sa pice pe tura mea. Il consider pe Tolontan un ziarist absolut genial, apropo, si il apreciez pentru calitatile lui profesionale fantastice. Dupa ce am plecat de la Gazeta, ne-am mai vazut de doua ori, dupa ce niste jurnalisti straini mi-au cerut sa ii ajut sa-l contacteze. Sub impactul (ati ghicit!) mainii pe burta, cred ca am fost la fel de ratat in reactii ca pe vremea in care eram la GSP, asa ca nu cred ca ma considera remarcabil in vreun fel.

In decembrie 2010, am plecat la PRO TV dupa ce m-am suparat pe viata de la Gazeta, unde erau cateva hiene pentru care ma saturasem sa muncesc ca prostu’. Ca eram muncitor si-mi dadeam viata pe teren, nu ca Budescu, v-ati dat seama deja de la faza cu 3-ianuarie-printre-nameti. Si am zis ca e mai bine sa-mi vad de altele.

Plecase si Paul tot la PRO TV, dar n-am mai avut treaba unul cu celalalt pe partea de scris. Oferta am primit-o de la Felix Draghici. Cred ca el e omul dupa care ar trebui sa fie desenat cel mai inteligent robot al viitorului. Circuitele ar avea ce sa invete de la el. Felix e o redactie intreaga intr-un om. Din punctul de vedere al raportului uman, am fost mult mai apropiat de el decat de Tolo, am invatat urieseste si e un understatement sa spun ca “ii datorez” si d-astea. Sunt lucruri atat de evidente, incat mi-e rusine si sa le scriu. Nici el nu stiu daca ma are la favoriti, desi nu m-a vazut niciodata cu mana pe burta care a tot crescut, dar realitatea recunostintei nu se schimba la mine. 🙂

Apropo de recunostinta, nu stiu daca sunt in stare sa o exprim, dar pot sa va asigur ca in camarile mele interioare o pastrez in borcane pline. Pe lista cu delicatese as adauga si numele lui Eduard Coanda, care e un om cum nu se mai fac in secolul asta. Pur si simplu, nu mai exista. Si pe al lui Gabi Pasca, ala pe capul caruia am fost dat cand am ajuns la PRO TV si care a avut toata rabdarea din lume cu mine si mi-a aratat chestii cu care n-avusesem vreo treaba inainte. La PRO, ar fi trebuit sa ma dezvolt multilateral si sa invat sa fac video, iar Gabi era expertu’. Am ramas pana la urma pe unilateral din motive evidente. 🙂

10 ani au trecut repede, batranetile vin pe unde nu te-astepti, alergiile se inmultesc. Peste toate raman amintirile si oamenii. Ce va trebuie ca sa aveti un loc in presa? Din perspectiva mea: pasiune nebuna si limba romana. Rimeaza si sunt suficiente, va asigur. De restul se ocupa timpul. Daca vreti sa fiti functionari, mergeti pe alt drum, sportul se face bine doar cu oameni care transpira in acelasi ritm cu jucatorii, care sunt gata sa faca schimb de tricouri la final cu aia care ii bat si apoi sa ia lupta de la capat. Ochii mari, inima deschisa, urechile atente si “Doamne, ajuta!”. E tot ce va trebuie.

Support my work with your donation!

ROSU EMANUEL-MARIAN
  • RON: RO19BTRLRONCRT0235247401
  • EUR: RO66BTRLEURCRT0235247401
  • GBP: RO24BTRLGBPCRT0235247401

Hai sa va vad!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citeste si

Fotbal: tot universul într-un ecran. Cum zboară orice dolofan la viteza lui Ronaldo și de ce mi-ar fi plăcut să am timp să fiu...

Acum fix 20 de ani, imediat după ce am terminat clasa a 8-a, mama mi-a cumpărat primul telefon fără fir. Adică mobil,...

EXCLUSIV: David Miculescu are oferta de peste 1 milion de euro din MLS si poate ajunge la Charlotte FC

Charlotte FC, care va debuta la sfarsitul lunii in Major League Soccer, a facut oferta de 1,15 milioane de euro catre UTA...

Rapid a incercat sa-l ia pe fostul dinamovist Mihai Popescu, dar negocierile au picat. Fundasul are deja doua oferte pentru vara

Mihai Popescu (28 de ani) a fost cedat la inceputul sezonului de Hearts la Hamilton Academical, in liga secunda scotiana.

Top citite

Stanciu merge la o echipa nou-promovata in China. Buget urias, clubul isi propune sa ia titlul din primul an

Nicolae Stanciu o paraseste pe Slavia Praga dupa doi ani si jumatate. In ultimele zile s-a scris ca mijlocasul...

Get in Touch

Ultimele articole

Fotbal: tot universul într-un ecran. Cum zboară orice dolofan la viteza lui Ronaldo și de ce mi-ar fi plăcut să am timp să fiu...

Acum fix 20 de ani, imediat după ce am terminat clasa a 8-a, mama mi-a cumpărat primul telefon fără fir. Adică mobil,...

EXCLUSIV: David Miculescu are oferta de peste 1 milion de euro din MLS si poate ajunge la Charlotte FC

Charlotte FC, care va debuta la sfarsitul lunii in Major League Soccer, a facut oferta de 1,15 milioane de euro catre UTA...

Rapid a incercat sa-l ia pe fostul dinamovist Mihai Popescu, dar negocierile au picat. Fundasul are deja doua oferte pentru vara

Mihai Popescu (28 de ani) a fost cedat la inceputul sezonului de Hearts la Hamilton Academical, in liga secunda scotiana.

EXCLUSIV: Puscas pleaca de la Reading dupa 2 ani si jumatate. Va juca in Serie B, la Pisa. Toate detaliile transferului

George Puscas, 25 de ani, va merge din nou in Italia, unde a mai jucat pentru Inter, Bari, Benevento, Novara si Palermo.

Stanciu merge la o echipa nou-promovata in China. Buget urias, clubul isi propune sa ia titlul din primul an

Nicolae Stanciu o paraseste pe Slavia Praga dupa doi ani si jumatate. In ultimele zile s-a scris ca mijlocasul...